Un memento luminos
Cred că este util ca, uneori, să facem o incursiune în memorie, pe care am putea s-o numim re-amintire. Și aceasta pentru că, după cum se știe, istoria nu a stocat numai evenimente, ci și destine individuale.Asumându-ne această aserțiune, se cuvine, așadar, să ne-o re-amintim pe doamna Olimpia Măriuță, un dascăl pe care timpul să-l situeze în lumina pe care a dăruit-o prin existența sa, tuturor.Alături de o strălucită carieră didactică de 62 de ani, a eludat încă din anii `80, absurdul unei lumi în care ateismul era propagat cu asiduitate, întreprinzând, alături de credincioșii din bisericile ortodoxe, acte de caritate. În plus, în acei ani, copiii acestor familii au beneficiat de ore de religie, ținute de preoții Firca și Forga, chiar în Catedrala Mitropolitană, duminica, între orele 8 și 9:50. În pofida acelor vremuri tulburi, doamna Olimpia Măriuță a promovat atât în rândul elevilor, cât și al studenților pe care i-a avut în practica sa pedagogică, adevărata conduită a creștinului ortodox, nu ca pe o vină, ci ca pe un dar. Din anul 1993 a devenit membră a Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe, filiala Timișoara și tot din anul 1993, la recomandarea vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu, a preluat ore de religie la Liceul „Constantin Diaconovici-Loga” și apoi la Școala cu clasele I-VIII, „Take Ionescu”, din Timișoara. Sub imaginea unei apariții fragile, a fost și va rămâne întru veșnicie o ființă asumată în
apărarea valorilor creștine. Zâmbetul ei luminos aproape că magnetiza: „Pe ușa clasei a intrat o doamnă profesoară micuță, în ochii căreia se putea citi bunătatea și credința. La glasul liniștit al dânsei, hărmălaia noastră a încetat și, încetul cu încetul, la cuvintele duioase și pline de umilință, s-au alăturat vocile noastre”, scria într-o lucrare fosta elevă, Octavia Crăciun.
Pasiunea profesiei, alături de obiectivitatea științifică, se osmozau în sufletul ei, generând sentimente sau scoțând la iveală sentimente, poate adânc ascunse, din sufletele elevilor, indiferent de vârstă. „Profesoara noastră încerca să ne dea din suflet tot ceea ce e mai bun și mai folositor pentru noi, pentru a crede în Dumnezeu.” – un alt fost elev, Manuel Denis Moț. Ca dascăl-creștin, a făcut multe activități, acțiuni și fapte care și-au dovedit durabilitatea în timp; de exemplu, posibilitatea ca, în preajma sărbătorilor de Crăciun sau a sărbătorilor pascale, elevii și dascălii să se împărtășească în școală; cu binecuvântarea Mitropolitului Nicolae Corneanu, aducea în școală, pe parcursul semestrelor, 2-3 preoți, care le vorbeau elevilor, îi împărtășeau (atunci peste 700 de elevi și cadre didactice beneficiau de Sfânta Împărtășanie). Pe unele eleve le lua cu dânsa, în fiecare duminică, la Catedrala Mitropolitană, iar la sfârșitul Sfintei Liturghii mergeau cu tasul printre credincioși. Împreună cu elevii și studenții, se făceau pachete, pe care le distribuiau familiilor nevoiașe. O misiune de suflet și cu multă iubire, făcută de Doamna Olimpia, a fost susținerea de lecții în Penitenciarul din Timișoara. Privind în ochi oamenii „condamnați”, a adus în inimile lor nu doar iubirea Mântuitorului, ci și căldura gândurilor personale, empatia și răbdarea de a asculta și de a oferi o șansă prin credință. Prin intransigența profesională, dublată de o mare dragoste pentru oameni, doamna Olimpia Măriuță le-a oferit elevilor o educație complexă: lecții de viață, de artă și de iubire, care, odată înțelese, le-au revelat tinerilor adevărata lor vocație: să fie liberi, cu fața spre Dumnezeu și nu cu fața spre cei care l-au crucificat. „Nu mi-o aduc aminte supărată, nici măcar încruntată. Era un model viu al lucrării iubirii Mântuitorului Iisus Hristos în om. În bulgărele acela de om era un munte de iubire, ce te învăluia de fiecare dată când o întâlneai. Mie mi-a ordonat felul în care țin orele de Religie, cu început și final în rugăciune, cu modul calm și cald de adresare către elevi” – își amintește fostul student, Gabriel Mugurel Dragomir, acum profesor la Universitatea de Vest. Și azi, după 25 de ani, o mai vizitează pe cea carei-a fost mentor. La cei 92 de ani, doamna Olimpia mai are încă puterea de a-i încuraja și sfătui pe cei care o solicită, fiind convinsă că dragostea are nevoie de cuvinte. Cu siguranță că cel mai frumos dar pe care l-a lăsat în amintirea celor care au cunoscut-o a fost cinstea ei sufletească și eleganța de a nu fi așteptat niciodată recunoștința celorlalți. Omul și dascălul Olimpia Măriuță va rămâne o flacără vie, care ne-a întărit convingerea că Mântuitorul nostru, fiul lui Dumnezeu, este călăuza noastră prin timp, în acest popas vremelnic, pe care îl numim „viață”.
Prof. Carmen Oancea